„Într- noapte cu ninsoare“ este prima carte din seria „Percy Pădurarul și prietenii săi“, iar ediția de față este una de sărbătoare, în format mare, generos, cu copertă cartonată lucioasă și interior pe hârtie cretată, plus un poster 60x60 cm care-i invită pe copii la un mic joc: pot să găsească în ilustrații câteva obiecte de-ale bunului pădurar Percy?
Nick Butterworth cu cuvintele sale:
M-am născut la Londra în 1946 și am copilărit într-un magazin de dulciuri din Essex. Vreme de mai mulți ani am lucrat ca grafician, dar în 1980 am hotărât să mă dedic scrierii și ilustrării cărților pentru copii. Soția mea, Annette, și cu mine avem doi copii mari, Ben și Amanda. Ne-am stabilit în Suffolk. Nu am ținut socoteala cărților care au numele meu pe copertă, dar o bună parte dintre ele sunt despre Pădurarul Percy. Dețin informații sigure că aceste cărți s-au vândut în întreaga lume în peste patru milioane de exemplare. Uraaa! Nu m-am gândit la asta când l-am inventat pe Percy, dar acum îmi dau seama că seamănă foarte mult cu bunicul meu din partea mamei.
Autor: Nick Butterworth
ISBN: 9786306515271
Editura: Cartea Copiilor
Traducere: Florin Bican
Anul apariției: 2025
Tip copertă: cartonată
Număr de pagini: 36
Format: 27 x 27 cm
Livrare din stocul propriu, în 2-4 zile lucrătoare. Detalii aici.