În vizită la Pippi Șosețica

În toamna anului 2018, fiind într-o călătorie de câteva zile prin Suedia, am descoperit un loc magic pentru copii (și nu numai) în Stockholm: Junibacken
Am ajuns la Junibacken într-o după-amiază ploioasă, având câteva ore bune la dispoziție înainte de închidere. Totuși, am fi avut nevoie de ceva mai mult timp pentru a descoperi chiar tot ce oferă acest loc special, pe care vi-l recomand cu drag.
Imediat ce-am intrat, am avut o surpriză foarte plăcută, descoperind casa bătrânului Pettson, disponibilă pentru explorat. Un moment de neuitat.
Zona de la parter este destinată scriitorilor suedezi de literatură pentru copii, iar copiii erau absolut fascinați să se poată juca în acel sătuc literar, descoperind diverse elemente din poveștile cunoscute.
Apoi am urcat în Trenul Poveștilor, care ne-a plimbat prin multe cadre din povești cunoscute și mai puțin cunoscute, în timp ce din difuzor auzeam scurte pasaje sincronizate cu imaginea privită. Experiența acestei călătorii literare, cu un tren suspendat, este extraordinară în sine - nu doar pentru copii.
Destinația finală a Trenului Poveștilor este Villa Villekulla. Și astfel, am ajuns acasă la Pippi Șosețica, iar pentru că ea nu era acasă, ne-am pus pe joacă, alături de alți copii și părinți: șotron, turtă dulce, gătit, ba chiar am făcut și ordine în bucătărie. Desigur, calul era acolo, stăteau la coadă copiii ca să urce călare. Ne-a plăcut mult vizita la casa Pippilottei Merindela Persiana Minta Aluefraim Șosețica!
Mai multe despre Junibacken
Acest loc se leagă de numele scriitoarei Astrid Lindgren, căreia i s-a prezentat proiectul unui centru cultural pentru copii, gândit în jurul cărților sale. Impunând condiția ca acest centru să promoveze mai mulți scriitori de literatură pentru copii, Astrid Lindgren a acceptat să participe la crearea acestui spațiu, fiind în special implicată în crearea Trenului Poveștilor.
Foarte mulți artiști au fost implicați în realizarea centrului Junibacken, care a avut deschiderea pe 8 iunie 1996, după aproape 2 ani de muncă intensă. Obiectivul Junibacken este să-i apropie pe copii de cărți, de experiența lecturii și a teatrului.
În februarie 1997, Astrid Lindgren scria (într-o scrisoare către Marit Törnqvist):
“Everyone who visits is amazed that something like this exists, and I cannot think of any other children’s museum that even approaches what you have achieved at Junibacken.”
Comentariu